O istorie a Olteniei

Posted on 28 August 2014

1


Am menţionat, de mai multe ori, originea mea … şi oltenească: bunicul dinspre mamă, fiind gorjean. De-aceea, azi, voi prelua informaţii despre o istorie a Olteniei! Ca autor al textului fiind creditat Miron Manega

O istorie a Olteniei

Trăim vremuri în care domneşte fărădelegea… Nimic nu mai funcţionează, nimic nu-ţi mai dă siguranţa zilei de mâine. Instituţiile publice, sistemul de sănătate şi învăţământul au fost partial „distruse”, economia a fost paralizată şi vândută pe bucăţi, resursele vândute şi ele, sau arvunite…
Există, în istoria noastră două denumiri de o mare plasticitate, a căror origine s-a estompat, dar care au intrat în folclorul istoric prin rezonanţa comică a formulării: „Pazvante Chioru” şi „Papură Vodă”. Ambele sunt, atât prin conţinut, cât şi prin expresie, de provenienţă oltenească. Prin sintagmele în care sunt incorporate („vremea lui Pazvante Chioru” şi „ţara lui Papură Vodă”), ele exprimă, de fapt, două perioade istorice distincte, aflate aproximativ una în continuarea celeilalte. Despre prima („vremea lui Pazvante Chioru”) am mai scris şi am încadrat-o cronologic în a doua jumătate a epocii fanariote, mai exact la interferenţa secolelor XVIII şi XIX (1790-1809). A fost denumită aşa după porecla lui Pazvanoglu, paşa de la Vidin, care făcea incursiuni devastatoare în zona Olteniei, locuitorii fiind nevoiţi să îndure, pe lângă jugul fanariot, şi jaful pazvangiilor. Această perioadă a fost precedată însă de o alta (1735-1880), la fel de tulbure, în care ţinutul Olteniei (Valahia Mică), lipsit de conducere politică şi legi, s-a numit „ ţara lui Papură Vodă”. Toate teritoriile româneşti deveniseră practic, în această perioadă, teatru de război între habsburgi, otomani şi ruşi.
http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Passarowitz.jpg
Totul a început cu Pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718, încheiată între Imperiul Otoman, pe de o parte, și Imperiul Habsburgic și Republica Venețiană pe de altă parte. Tratatul a fost semnat la Požarevac, Serbia (cunoscut sub denumirea germană Passarowitz). S-a întâmplat atunci un fapt fără precedent: Oltenia, care nu făcea parte din Imperiul Otoman, a fost cedată Imperiului Habsburgic fără ca domnitorul român de la vremea aceea să aibă vreo reacţie. Pe de altă parte, boierii craioveni, care erau foarte puternici, au acceptat tacit situaţia, pentru că le convenea, având în vedere comerţul şi afacerile importante pe care le aveau cu austriecii, dar şi conflictul de privilegii care apăruse în 1716 între ei şi Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot din Ţara Românească.
A fost cea mai ruşinoasă pagină din istoria Olteniei, dar care avea să se întoarcă pedepsitor, ca o răzbunare, atât împotriva boierilor, cât şi împotriva austriecilor. Astfel, din cauza tentativei acestora din urmă de a instaura în Valahia Mică (Kleine Walachei) o administrație proprie, susținută militar, și transformarea ei într-o provincie imperială (alipire administrativ-teritorială pe care nici turcii nu o putuseră realiza, timp de secole), s-a declanşat o puternică mișcare de rezistenţă, care a cuprins toate segmentele societății, de la țărani și micii meseriași, până la comercianți, mica și marea boierime. Mai ales că austriecii au încercat și convertirea la catolicism a populației, construind chiar o catedrală papistaşă la Craiova . Edificiul a fost însă distrus de craioveni imediat după ce construcția a fost terminată.
http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Haiduc%20oltean.jpg
Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, devenind un fel de serviciu militar obligatoriu. Tradiția populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu își găseau o fată, nefiind considerați bărbați dacă nu ucideau măcar un soldat imperial.
Un foarte vrednic haiduc al Olteniei din perioada aceea a fost Pavel Lotru din Bălceşti, căutat de mai bine de trei ani de imperiali şi de potere, fără a fi prins. De la el au primit austriecii cea mai grea lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia.
Se întâmpla în 1726. Pavel Lotru, care haiducea pe ambii versanţi ai Carpaţilor (Oltenia şi zona Sibiului), avea mai multe ibovnice nemţoaice şi unguroaice, majoritatea neveste ale bogătaşilor din Sibiu. Una dintre acestea i-a dat de veste lui Pavel că în Oltenia urma să sosească o mare caravană ce strânsese taxele din Ungaria, Croaţia şi Ardeal, urmând să facă acest lucru şi în Oltenia. Caravana era compusă din 20 de căruţe cu pereţi metalici, fiecare trasă de câte opt perechi de cai nemteşti, arhipline de pungi cu galbeni.
http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/pazvapoza.jpg
Ceata lui Pavel Lotru s-a unit cu cele ale lui Radu Ursan şi Neagu Papură şi au atacat caravana austriacă la Drăgăşani, confiscând tot aurul. Jaful a fost atât de păgubitor pentru habsburgi, încât a provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit. Din acest moment, boierii din Craiova au început acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică, obstrucționând toate încercările austriecilor de a strînge taxe sau de a-şi impune administraţia.
http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Hanul%20Putureanu.jpg
Hanul Puţureanu, în paragină
http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/fantana-purcarului.jpg
Fântâna Purcarului
În 1733, în ajunul Crăciunului, într-o cârciumă din Craiova (la hanul Puțureanu de lîngă fîntîna Purcarului), a avut loc un incident minor cu efecte uriaşe. Un oarecare Lorincz, soldat în armata imperială, amețit băutură, a agresat verbal mai multe femei. S-a iscat un scandal care a degenerat într-o bătaie între soldații care îl însoțeau și oltenii de la mesele din jur. Soldații au reușit să fugă şi să se refugieze în garnizoană. Incidentele păreau aplanate, mai ales că soldatul respectiv fusese pedepsit și trimis la carceră pentru încălcarea conduitei militare. Cîteva ore mai tîrziu, însă, probabil instigată de oamenii banului și de haiduci, populația Craiovei, înarmată, s-a adunat în jurul garnizoanei imperialilor cerînd să le fie predat Lorincz, pentru a fi judecat de ei. Întrucât comandantul a refuzat, a urmat un asediu de câteva ore, în urma căruia garnizoana a fost incendiată iar cei 375 de soldați au pierit, fie în flăcări, fie linșați de populație.
http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Panduri.jpg
Panduri trecând Oltul
După acest incindent, austriecii au realizat că trupele lor nu reușesc să se impună într-o regiune străină, plină de haiduci, aşa că, în ianuarie 1734, au hotărât să-şi retragă cea mai mare parte a trupelor și să angajeze mercenari din rândul populației din zonă. A fost actul de naștere al pandurilor olteni. Lucrurile au luat însă o întorsătură neașteptată: mulți haiduci au găsit bună ideea ca, în loc să jefuiască boierii sau imperialii, să ia banii ca simbrie, fără să facă nimic, aşa că s-au înrolat ca panduri. Timp de aproape doi ani, austriecii au plătit soldă unor haiduci ca să prindă alți haiduci, fără ca vreun haiduc să fie prins.
În fruntea acestor “trupe de comando” era un personaj controversat, acel Neagu Papură, el însuşi haiduc sau tâlhar, participant la furtul de la Drăgășani, care îi costase atît de scump pe austrieci. Realizând că au luat “ţeapă”, imperialii au refuzat să le mai plătească solda. Supăraţi, pandurii au atacat Craiova, jefuind și torturând pe cei cîțiva reprezentanţi ai administrației austriece rămași, apoi au jefuit și incendiat mai multe case boierești. A fost picătura finală pentru austrieci, care au decis să părăsească definitiv Oltenia, cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaționale (1739, pacea de la Belgrad, între habsburgi şi otomani). Au părăsit-o aşa cum au obţinut-o, dar cu pagube imense, mult mai mari decât în urma unei înfrângeri militare. În Craiova, ca şi în toată Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să ducă la dispariţia Băniei, a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.
După puseul de violențe care a durat cîteva luni, societatea caioveană și-a găsit totuşi un echilibru. Boierii au reușit să-l convingă pe același Neagu Papură să conducă o miliție a pămîntului, pentru a potoli atacurile haiducilor și hoților. De la acest Neagu Papură a rămas expresia “Țara lui Papură Vodă” care a depășit cu mult aria Olteniei şi timpul istoric determinat, intrând în folclor cu sensul peiorativ de țară fără stăpîn, unde legile nu mai există. După alte cîteva luni, Neagu Papură a fost înlocuit de boieri și el a luat din nou drumul codrului.
Casa Băniei şi Catedrala Sf. Dumitru ( Craiova )
Timp de 35 de ani (1735-1770), “Ţara lui Papură Vodă”, a devenit, aproape fără voia ei, un fel de stat independent: Țara Românească nu o putea revendica pentru că aparținea Imperiului Habsburgic, iar după 1739 domnitorii fanarioți n-au avut puterea necesară să se impună fără acordul oltenilor. Pe de altă parte, turcii, care erau încolțiți de ruși și austrieci, au stat deoparte, mulțumindu-se să întărească paza cetăților de la Dunăre, de teama atacurilor și jafurilor haiducilor. Paradoxal, acest interval istoric a fost de-a dreptul benefic pentru Oltenia. Fără sistem legislativ, dar și fără tributuri și taxe plătite turcilor, austriecilor sau fanarioților de la București, viața majorității populației s-a îmbunătățit. Boierii au asuprit mai puțin țăranii, de teamă ca aceştia să nu-şi facă singuri dreptate, comercianții și boierii și-au continuat afacerile la adăpostul cetelor înarmate de slujitori, iar procesele și judecățile au dispărut, diferedele rezolvându-se “la mica înțelegere”, prin forță sau aplicând legile pămîntului. Orașul s-a dezvoltat vertiginos, construindu-se multe clădiri, biserici și ateliere.
http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Madona%20Dudu.jpg
În această perioadă (1750 – 1756) a fost ridicată și biserica “Madona Dudu”, (catedrala Maicii Domnului). Cea mai luminoasă figură a acestei perioade este boierul Constantin Obedeanu, un om blînd, împăciuitor cu toată lumea, iubitor de carte și artă, partizan declarat al realipirii Olteniei la Țara Românească. El a ajutat cât i-a stat în putere pe țărani în disputele cu boierii, iar în 1754, a înființat primul spital modern al Craiovei (pînă atunci existau doar bolnițe la unele mănăstiri). Tot el a instituit, în 1759, învățământul organizat, căci până atunci educația se făcea în casele boierilor sau pe lângă biserici, ca o obligaţie nescrisă a preoţilor. Școala Obedeanu este prima școală în adevăratul sens al cuvântului, iar în primăvara anului 1826 a fost transformată în Școala Națională de Limba Română, azi denumită Colegiul Național Carol I din Craiova . Ca vechime, este a doua școală românească de grad mediu, după liceul “Sfântu Sava” din București (1818)…
http://www.certitudinea.ro/fisiere/image/Colegiul%20Carol%20I.jpg
Oltenia, în perioada în care s-a identificat cu sintagma “ Ţara lui Papură Vodă”, este un paradox istoric. Abandonată de austrieci, necucerită de turci şi stăpânită, practic, de haiduci, a găsit resursele interne să se redreseze organic. După reintrarea efectivă în graniţele Tării Româneşti a urmat însă perioada cea mai nenorocită din istoria ei, denumită, aşa cum am mai spus, “vremea lui Pazvante Chioru”, încheiată violent, în 1821, cu revoluţia lui Tudor Vladimirescu.
Am putea spune, de dragul metaforei, că trăim “în ţara lui Papură Vodă” din “vremea lui Pazvante Chioru”. În sens strict istoric, există o oarecare analogie, într-adevăr, însă răsturnată, între Oltenia acelor vremuri şi România ultimilor 23 de ani …
Este, evident, o speculaţie. Dar, mai ştii…?
Surse documentare: Istoria României în date, Editura Enciclopedică Română, 1971 (coordonator Constantin C. Giurescu), Wikipedia (Istoria CraioveiNicolae Mavrocordat), Romînia Liberă(Haiduci, panduri, partizani)

Această prezentare necesită JavaScript.

Notă: textul şi imaginile le-am primit pe e-mail. Dar, … nu am găsit sursa de pe internet …