Ceramica la Potaissa

De curând, la Muzeul de Istorie din Turda, s-a deschis o expoziţie privind activitatea cearamiştilor din perioada romană.

La periferia oraşului Potaissa, pe “Dealul Zânelor” s-a dezvoltat un adevărat centru industrial cu ateliere pentru produs ceramică, în timpul boom-ului economic, determinat de transferarea Legiunii V Macedonica de la Troesmis la Potaissa, în timpul lui Marcus Aurelius. O cantitate impresionantă de artefacte (vase de uz comun, vase de lux, jucării, opaiţe, unelte de olar, fibule, monede, piese mărunte din bronz şi os) provin din vechile descoperiri de la finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, dar mai ales din cercetările arheologice din 2005 şi 2006. Până în prezent, pe o arie de cca 2500 mp s-au descoperit 20 de cuptoare de ars ceramică şi un bogat material arheologic specific acestui meşteşug. Materia primă – argila de bună calitate – se găsea din abundenţă, iar pârâul Sândului reprezenta sursa de apă indispensabilă activităţii olăritului.

Şoseaua naţională DN1 Turda – Alba Iulia, construită în 1964, traversează în plin „cartierul meşteşugarilor” de pe pantele sud-estice ale « Dealului Zânelor ». Cu ocazia acelor lucrări, printre alte descoperiri, s-au identificat vetrele a şase cuptoare şi numeroase vase ceramice fragmentare sau întregi. Cercetările arheologice efectuate în 2006 în apropiere, au dus la descoperirea altor şase cuptoare de ars ceramică. Astfel, pe o arie de circa 150 mp au fost cercetate integral două cuptoare, alte patru fiind presupuse prin amprenta vetrelor arse la roşu; două gropi de deşeuri şi un şanţ de drenare. Fundaţia unui zid din piatră legat cu mortar pare să provină de la o construcţie anexă, ca de altfel şi amprenta unui perete din lemn. S-a cercetat şi urma unei fântâni până la 4 m adâncime, care fusese dezafectată şi transformată în groapă de deseuri la un moment dat. Cuptoarele investigate au planul circular, cu pereţii construiţi din fragmente ceramice lipite cu lut şi făţuiţi pe interior, având diametrul între 1,00 m şi 2,15 m. La unul dintre cuptoare grătarul era sprijinit pe un pilon central, pe care erau suprapuşi radial nişte vălătuci din lut şi pleavă. Dimensiunile cuptorului şi fragmentele ceramice găsite sugerează arderea unor vase de mari dimensiuni. Amplasarea şi tipul cuptoarelor descoperite în 1964 şi în 2006 ne îndeamnă să presupunem apartenenţa acestora aceluiaşi atelier (atelier 1).

Această prezentare necesită JavaScript.

La circa 50-60 m spre nord de atelierul 1, în vara lui 2005 s-a cercetat un alt grup de opt cuptoare, două gropi de extragerea lutului, o mare groapă cu deşeuri, precum şi urmele unei construcţii cu ziduri din piatră, acoperită cu olane şi ţigle. Cuptoarele, având pereţii arşi la roşu, au fost cruţate în lut cu plan circular. Diametrele camerelor de ardere variază între 105 şi 160 cm, iar înălţimea pe care se păstrează calota variază între 60-70 cm. În două cazuri s-a păstrat grătarul susţinut de un stâlp central cruţat în lut. Camerele de alimentare şi canalele sunt în general distruse. Concentrarea de cuptoare, precum şi faptul că într-un caz s-a observat că peretele unui cuptor taie peretele altuia (C3 şi C7), dovedesc o funcţionare intensă a atelierului 2.

Aceste descoperiri, prin care se conturează funcţionarea a două ateliere de olari în sec. II-III d.Hr., constituite din cuptoare cu plan circular şi stâlp central (cel mai răspândit tip de cuptoare din Dacia), sunt completate de informaţiile adunate de Téglás István cu un secol în urmă. În jurnalele sale sunt semnalate numeroase descoperiri de vase romane, amprente de cuptoare şi unelte pentru decorat vase, care indicau locuinţa unui olar (!). Tot aici s-a găsit şi fundaţia unui zid din piatră care, probabil, provenea de la o construcţie anexă atelierului. În cazul descoperirilor de pe Dealul Şuia din 1911-1912, Téglás menţionează un atelier de ars cărămizi romane. Rămâne de stabilit dacă sunt atelierele militare sau civile. Ateliere pentru ars materiale de construcţie se cunosc la Ulpia Triana Sarmizegetusa, Micia, Garvăn, Gornea, Stolniceni-Buridava, dar materialul tegular ştampilat, aşa cum susţin specialiştii, indică oficine militare în preajma fiecărui castru.
O latură importantă a vieţii cotidiene este ilustrată de aceste artefacte. Producţia atelierelor ceramice ajungea în bucătăria şi pe masa locuitorilor Potaissei (vase de uz comun şi vase de lux), ajungea în mediul sacru al templelor şi necropolelor (vase de cult, vase de libaţii, vase cu ofrande); produsele coroplasticei decorau casa (statuetele de ceramică) sau erau bucuria copiilor (jucăriile din lut ars). Lumea celor vii, lumea celor morţi şi lumea divină erau servite deopotrivă. Valorificarea acestor artefacte este un mijloc de introspecţie antropologică la cele mai variate nivele, asupra societăţii care le-a produs şi utilizat, reflectând nu doar utilitatea, căile de influenţă, distribuţie etc., ci şi puterea economică şi gustul estetic.

Această prezentare necesită JavaScript.

 Textul este preluat de pe peretele expoziţiei, cu acordul Dr. Mariana Pîslaru, director al muzeului. Modul de aranjare a exponatelor este atractiv, intuitiv, aducându-ne –  virtual – în lumea ceramicii din acele timpuri.

Etichetat: activitate, cearamişti, Dealul Zânelor, expoziţie, Mariana Pîslaru, Muzeul de Istorie, oraş, periferie, perioadă, Potaissa, România, română, Turda, Zamfir

Posted in: 72 - TURDA ieri