Temă de hălăduială viitoare

Posted on 4 februarie 2012

3


În umă cu 6 ani, pe vremea când colaboram la revista „Lumea Credinței” am cunoscut un preot ardelean inimos, care găsise tot felul de metode ingenioase de a-și aduce enoriașii la biserică. Cu un simț al timpurilor moderne dezvoltat, parohul bisercii din Săvădisla, județul Cluj, intuise că oamenilor din satul său trebuie să le explice Sfânta Scriptură slujindu-se de noile tehnologii. După un timp, în care am conversat prin scrisori și pe e-mail, preotul Iuliu Gorea m-a invitat la el acasă. Rareori mi-a fost dat să întâlnesc un om atât de entuziast și de pasionat de munca sa și care reușise să electrizeze o comunitate întreagă. După apariția articolului, am fost mustrat de unii preoți, iar alții mi-au cerut numărul de telefon al parohului, pentru a-i spune, personal, că nu sunt de acord cu ceea ce făcea Sfinția Sa, fără ca eu, cel din lumea laică, să pot înțelege de ce. Și unde mai pui, că nici nu apucasem să scriu totul despre minunile întâlnite acolo, pentru că, pur și simplu, nu mai încăpeau în pagini. Noroc cu Internetul!

Cuvintele de mai sus sunt scrise de un jurnalist bucureştrean, care a publicat un articol despre preotul (despre care auzisem, de mult timp deja). Face minuni cu aparatul de fotografiat, cu cel de filmat, cu internetul, cu … mijloace moderne de răspândire a informaţiei. Pe undeva, părintele Gorea face exact ce au făcut cei care au pictat, cu vreo şase secole în urmă, exterioarele mănăstirilor din Bucovina. Practic, se canoneşte – cu bucurie, cu plăcere, cu har! – să aducă enoriaşilor învăţăturile Bibliei, traducându-le în multimedia, pe înţelesul oamenilor simpli din parohia sa.

DUHOVNICUL MULTIMEDIA

Tehnologia de ultima ora in domeniul IT a facut primii pasi in Biserica Ortodoxa romaneasca, gratie unui preot ardelean. In satul Lita, comuna Savadisla, judetul Cluj, parintele Iuliu Gorea a gasit o metoda inedita de a-si atrage enoriasii la biserica, prezentand capitole din Biblie sub forma de videoclipuri. Totodata, el a realizat o arhivă multimedia cu testamentele credinciosilor din parohie. De sambata mortilor, satenii isi pot revedea, la un televizor instalat in fata altarului, rudele decedate. Pe vremea lui Ceausescu, pasiunea pentru tehnica l-a adus in vizorul Securitatii, fiind urmarit pentru ca si-a construit un deltaplan motorizat. Povestea vietii lui ar putea fi un fascinant scenariu de film.
„Viata religioasa dusa de parintii mei a pus o amprenta puternica in inima mea”
Parintele Iuliu Gorea s-a nascut la data de 1 iulie 1950, in localitatea Sanmihaiul de Campie, jud. Bistrita-Nasaud. Parintii, Liviu si Irina, erau foarte evlaviosi. Desi locuiau la 3,5 km de sat, ei nu lipseau niciodata de la biserica. Indiferent de vreme, ploaie, noroi sau zapada, il luau pe micutul Iuliu in brate si mergeau impreuna la biserica. Acest mod de viata s-a imprimat adanc in sufletul copilului. „Viata religioasa dusa de parintii mei a pus o amprenta puternica in inima mea“, marturiseste preotul. „Dar nu am dat din prima la Teologie, ci la Politehnica, de unde am picat, pentru cateva sutimi. Atunci mi-am dat seama ca trebuia sa ma indrept catre religie. Am plecat la Manastirea Nicula, unde m-am pregatit cu staretul de atunci, Serafim Maciuca. Un lucru extrem de important pentru mine, care m-a marcat profund si mi-a creat un mod de viata mai tarziu, a fost „stilul” in care m-a pregatit staretul. El isi insotea expunerile cu diferite proiectii de diapozitive. Asa s-a facut ca, in doar o luna, am reusit sa retin cu usurinta foarte multe lucruri. Am dat examen si am intrat la Facultatea de Teologie din Sibiu. Dupa 4 ani, in vara anului 1973, eram Licentiat in Teologie”. In anul urmator, Iuliu Gorea a fost hirotonit pe seama parohiei Sannicoara, aproape de Cluj, unde a stat 3 ani. De la Sannicoara si-a cerut transferul, in vara anului 1977, la parohia Lita (la 23 km S-V de Cluj), unde activeaza si astazi. Preotul are o familie frumoasa, de care este foarte mandru. Este casatorit cu Elena Gorea, invatatoare la Scoala nr. 20 din Cluj-Napoca. Dumnezeu le-a dat doi copii minunati. Fata, Gratiela Elena, licentiata in Teologie si Filologie, este preoteasa in Bobalna si activeaza la scoala de acolo. Baiatul, Decebal Iuliu Liviu este masterand la Facultatea de Teologie din Cluj. Conduce Grupul Coral “Sfantul Apostol Andrei”, cu care concerteaza in tara si strainatate. Citiţi mai departe

Jurnalistul este Răzvan MATEESCU şi colaborează foarte strâns, la propriu, cu jurnalista Dana FODOR, soţia lui. Le mulţumesc, Prietenilor mei, pentru acordul de preluare a articolului, precum şi pentru imagini şi textul din preambul.

Din cauza lor, una dintre hălăduirile noastre viitoare va avea, ca ţel, întâlnirea cu părintele Gorea, la el acasă. Oricum, iată, că, chiar dacă trec printr-o perioadă mai dificlă, mă bucur că reuşesc să vă mai aduc noutăţi. Chiar dacă sunt ceva mai vechi, tot interesante. Pentru că acest articol a apărut, pe blogul meu, la 4 februarie … 2011! Din păcate, încă nu am ajuns la Lita, la Părintele Gorea. Dar … vara este aproape!

Ca să nu vă plictisiţi nici duminica aceasta, vă sugerez să vizitaţi blogurile mele sau ale altora din blogosfera apropiată: „Densuşienii. Corespondenţă” – Ioachim Lazăr şi Adela Herban, Alt joc cu poze – 04.02.12, Amethyst and Agate, Atenție, se votează!, Buletinul cu ştiri, , Buna dimineata!, Clipe încremenite (040212), Cum petrecem primul weekend din februarie 2012?, Iarnă românească, Ioachim Lazăr şi Adela Herban – „Densuşienii. Corepondenţă”, Lana del Rey – Video Games, M-am mutat, MIERCUREA FĂRĂ CUVINTE Excroco-milogo-amorosso!, Miercurea fără cuvinte. Hoteluri din Cluj-Napoca, Noi şi ai noştri – 01.02.12, Noutati de demult (040212), obsesii dincolo de ninsori, Pe chibrituri: Porumbel alb, simbol al păcii, Piaţa Universităţii conştiinţă a neamului !, Poliţia loyală Turda, NU mai zice nimic, Rezultate recensamant pe intelesu meu, Scrisoarea – un parfum uitat?!, Sfârşit de an, Știri de bine, Vechi scăpărări (010212), Viaţa-n imagini (040212), Wolfgang Amadeus Mozart – Symphony No. 25 in G minor.

Posted in: 28 - religie