Celelalte bloguri ale mele se află la adresele: http://blogulise.wordpress.com http://zam-fir.blogspot.com http://zamfirpop.over-blog.com şi sunt parte integrantă din acest blog.

Viata in gradina verde la fabrica de paine

Cum adică “Viata in gradina verde la fabrica de paine”? Credeam că “viaţa în grădina verde” hibernează iarna, ca ursu’. Nu-i chiar aşa!

Copiii proiectului Viata in gradina verde au avut parte de o activitate inedita. O vizita la fabrica de paine Roland. Deja la intrare mirosul imbietor de produse de panificatie le-au trezit copiilor pofta de a manca o bucata de paine proaspata. Au si avut parte de asta. Procesul de productie s-a dovedit a fi foarte interesant pentru copii. Au vazut cum se produce painea, franzela, cornul dar poate cea mai gustoasa parte a fost sectia de prajituri unde au fost serviti cu bunataturi. Ghidul nostru a explicat copiilor tot procesul incepand cu graul din care se face faina pana la ambalare si distribuire la magazine. Si normele de igiena au fost un subiect de discutie, bineinteles pe intelesul copiilor.
Alaturi de copiii de la gradinita Dr. Ioan Ratiu si doamnele educatoare, au fost si elevi ai  Scolii Teodor Murasanu, dar si parinti, fapt ce ne bucura si demonstreaza dorinta acestora de implicarea in activitatile copiilor.
Activitatea este prima dintr-o serie de vizite care se vor desfasura cu scopul de a urmari procesul de productie ale anumitor produse de baza. Fiecare activitate va fi urmata de o lectie practica in care copii vor prepara aceste produse. Saptamana viitoare urmeaza proba practica, cand in bucataria gradinitei vom face impreuna paine de casa.
Multumim tuturor pentru implicarea in acest proiect.

Şi eu mulţumesc lui Marta Pozsonyi, Presedinte Asociatia Slow Food Turda, pentru că antrenează copiii în astfel de acţiuni interesante, educative şi … gustoase! Şi ne mai spune Marta: “Mentionez ca acest program initiat in acest an este acum in dezvoltare, urmand ca anul viitor sa pornim proiectul in mai multe locatii din Turda. Suntem deja in faza de semnare de parteneriate si atragere de fonduri.”.

Ceai negru

Abia spre seară am sosit de la Cluj Napoca. Mi-am făcut un ceai – ceai negru de China – şi am purces la purecarea fotografiilor şi amintirilor adunate. Dintre ele, am ales să vă povestesc despre ţara de provenienţă a ceaiului, care mă încălzeşte şi mă încântă, deopotrivă. Pentru că, mi se pare că primul lucru pe care l-am ştiut vreodată despre această ţară, ceaiul a fost! Apoi, cutiile de chibrituri cu artă … milimetrică!

Având de aşteptat vreo oră în zona străzii ce a purtat numele Cehoslovaciei, am observat un panou şi o placă, pe o clădire. Ambele mă informau că acolo se află

Institutul Confucius din Cluj Napoca

Am intrat pe sub lampioane chinezeşti într-un hol cu alte lampioane prinse de neoanele din tavan. Atmosfera era deja creată. Pe pereţi, grafică-pictură?, nici nu ştiu cum să o încadrez. Ceea ce ştiu că nu greşesc e faptul că vorbesc de lucruri migălite, portrete şi peisaje în care este redat până şi ultimul fir de păr, până şi ultima frunză de pe ramura copacului.

Am îndrăznit şi mai mult şi l-am întâlnit pe directorul român al Institutului, Adrian Zoicaş-Ienciu. Am aflat că scopul este promovarea limbii şi culturii chineze şi se realizează sub patronajul Universităţii “Babeş-Bolyai”. Pe lista de activităţi se află cursuri gratuite de limbă chineză, dar şi de cultură şi civilizaţie, prezentări, conferinţe, expoziţii, … centru cultural dispune de o sală de cursuri, şi una pentru aplicaţii în grup restrâns, o sală multimedia, o bibliotecă-mediatecă şi o sală de lectură, precum şi un hol adecvat pentru expoziţii. Din partea chineză, sunt sprijiniţi de Fundaţia Hanban.

Curios să aflu cum se scrie numele meu în chineză, am ajuns în faţa directoarei chineze a Institutului. Feng Shaozhong nu a avut probleme cu numele meu, pentru că îi place … Lonely shepard, melodia lui Zamfir. Cel cu naiul.

Imaginile vă vorbesc despre ce am văzut astăzi. Sper să pot să particip, în curând, la un film chinezesc oferit în paralel cu o ceaşcă de ceai. Cum a fost ieri, dar, eu am aflat abia astăzi.

E bine să ştim

Pe blogul senatorului Iulian Urban, denumit, nu justificat 100% – după umila mea părere! – ca fiind al unei “asociaţii de asistenţă pentru consumatori”, apar informaţii din cele mai diverse domenii. Vă reţin atenţia cu una, extrem de importantă pentru noi, cei mai puţin bogaţi:

Atenţie, pe piaţă circulă bancnote false de 50 si 100 lei!

Angajatii bancilor comerciale din Capitala atrag atentia cetatenilor care ajung la ghiseu sa aiba grija atunci cand primesc bancnote de 50 si 100 de lei, intrucat exista riscul ca acestea sa fie false. Contactati de “Gardianul”, reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei (BNR) recunosc ca s-ar putea sa existe falsuri pe piata, insa spun ca acestea sunt grosolane, fiind usor de recunoscut. Totodata, oficialii bancii centrale dau asigurari ca bancnotele noi sunt greu de falsificat, avand mai multe elemente de siguranta decat cele vechi.
Cetatenii sunt informati la ghiseele anumitor banci comerciale ca pe piata circula bancnote false de 50 si 100 de lei si sa fie atenti mai ales atunci cand primesc restul.
Operatorii ii sfatuiesc pe clienti sa se uite bine la bancnotele pe care le primesc. “Le transmitem clientilor sa verifice in special daca in interiorul ferestrei transparente aflate pe fiecare bancnota de 50 de lei sub capul de vultur, respectiv in fereastra transparenta aflata pe bancnota de 100 de lei sub masca de teatru, este trecuta suma corespunzatoare fiecarei bancnote in parte. In cazul in care aceasta nu este vizibila, cetatenii trebuie sa refuze bancnota si sa alerteze imediat politia”, ne-a explicat angajata unei banci comerciale din Capitala.
Intrebati de “Gardianul” in legatura cu acest incident, reprezentantii BNR afirma ca nu sunt motive de ingrijorare, intrucat falsurile care au aparut pe piata de cand s-au introdus noile bancnote nu au fost realizate in mod performant, fiind usor de identificat.
“Angajatii din banci sunt obligati sa atraga atentia clientilor in legatura cu aparitia de falsuri pe piata. Noi am vazut falsuri, avem o colaborare foarte buna cu politia. Vreau sa subliniez ca pana acum falsurile care au aparut pe piata au fost grosolane, nu au fost realizate in maniera performanta. De altfel, bancnotele noi sunt foarte greu de falsificat. Banca Nationala ia masuri in cazul in care apar falsuri bine facute, care nu pot fi depistate cu ochiul liber, ci doar cu aparatura speciala”, ne-a explicat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. Potrivit oficialului bancii centrale, odata cu introducerea bancnotelor pe suport de polimer si retragerea celor pe suport de hartie, numarul contrafacerilor de moneda nationala s-a redus substantial.
In urma cu aproape o saptamana au fost descoperite cateva bancnote de 100 de lei false, la Iasi. Prima bancnota a fost gasita la casieria Universitatii de Medicina si Farmacie din capitala Moldovei.
Pe de alta parte, conform Bancii Nationale a Romaniei, cea mai falsificata bancnota  a fost cea de 50 lei, urmata fiind de cea de 100 de lei.
Sursa :
http://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=149184&catid=1&p=atentie-la-bancnotele-de-50-si-de-100-de-lei-avertizeaza-angajatii-bancilor-comerciale.html

Deschideţi bine ochii atunci când primiţi astfel de bancnote, ca să nu daţi explicaţii atunci când plătiţi cu ele!

În plus, circulă şi o altă ştire, neverificată (deocamdată!):

Dacă eşti la un bancomat, de unde vrei să scoţi bani şi vine un hoţ să îţi fure bani, sau orice împrejurare, dar trebuie să scoţi bani de la bancomat să îi dai hoţului. Poţi să anunţi poliţia cu ajutorul codului pin, fără ca hoţul să ştie nimic.

Nu tastezi codul pin normal (de exemplu: 1234), ci, îl tastezi invers (în exemplul nostru: 4321) şi bancomatul recunoaşte că codul este tastat invers şi în acel moment îţi dă şi bani, dar anunţă şi poliţia. Şi aşa hoţul este prins.

Chiar dacă nu ar fi reală ştirea conţine şi ceva sigur: dacă tastaţi repetat codul eronat, bancomatul vă reţine cardul. Este mai “ieftin” să faceţi formalităţile de recuperare a cardului de la bancă, decât de la … hoţ!

Sine ira et studio

Am folosit de curând această expresie şi o folosesc din nou, ca titlu. Pentru că este valabilă la tot ce afirm sau scriu. Doar că, din cauza defectului meu de a spune „verde”, în faţă, adevărul crud, aşa cum îl percep eu, … pare a fi „răutate”, chiar „ură” – după mintea unora. Am avut multe „clinciuri” pe tema explicării cuvintelor mele. Pare a fi un sport naţional, răspunsul … fără a auzi/citi întrebarea. Pentru că am învăţat, la lecţiile de socialism ştiinţific şi lucruri bune (şi, pe acelea, le-am reţinut şi le aplic!), mă bucur de contradicţii pentru că sunt „motorul progresului”. Dacă … vrem progres. Dacă vrem doar să ne certăm …

De curând, am fost critic în relatarea unui eveniment care s-a vrut a fi înălţător: inaugurarea plăcii de pe un monument. Mi-am exprimat clar, răspicat părerile. Am arătat, concret, aspectele pe care le consider … altfel de cum ar fi trebuit să fie. Aspecte, care ar trebuit să fie în atenţia celor care au „onorat” monumentul, memoria eroilor.

Nu cred că ceva însăilat în fugă, întocmit pentru a bifa o acţiune, poate constitui o dovadă de respect. Real, nu de faţadă. Am călătorit un pic prin Europa. Nu-mi amintesc să fi văzut monumente neterminate. Sau … nu este vizibilă, nu sare în ochi această „neterminare” a lor!

Nu pot să înţeleg respectul faţă de un monument, mergând prin noroi spre acel monument! Nu pot decela respectul faţă de eroi, citind pleonasmul trântit de un primar (care mai este şi profesor de română) pe placa de marmură. Nu înţeleg unde este respectul comunităţii, când monumentul nu se vede din cauza pomilor netoaletaţi. Nu pricep onoarea ce se face unui monument, când plăcile care ornează postamentul … cad, ca faianţa dintr-o baie părăsită!

Este lipsa mea de înţelegere „politică” a realităţii. Pentru că, de curând, explicam că expresia „ipocrizie politică” este un pleonasm.

Urmare postării mele „Şi la Crucea Mântuirii Neamului”, am schimbat nişte păreri cu Preşedintele Federaţiei Naţionale a Românilor Persecutaţi Etnic “Pro Memoria 1940-1945″, prof. dr. ing. Barbu I. Bălan. Cu tot respectul pe care îl am pentru Domnia Sa, constat că primesc răspunsuri la ce nu am scris, la acuze care nu erau îndreptate spre Domnia Sa, la păreri care nu-mi aparţin.

Zice, Domnia Sa: „Multumesc … pentru popularizarea acestui eveniment, la care, sincer sa fiu, ma asteptam sa fie prezenta mai multa lume, mai ales dintre fostii refugiati, expulzati si deportati care au contribuit, prin cotizatiile lor, la ridicarea acestui monument si au toate motivele sa fie mandri de realizarea lor. Poate ca, sila de politica si campania electorala i-a tinut pe multi departe de aceasta manifestare. Pacat pentru ca gestul nostru a fost strain de luptele politice si electorale.” Şi adaugă, din păcate: „Ca s-a finisat constructia tocmai acum, in preajma alegerilor, poate fi interpretat si cu rautate, cu semne de intrebare sau cu umor, daca se vrea neaparat acest lucru. Era cumva mai bine daca nu se facea?! Chiar trebuie sa punem la indoiala toate bunele intentii din ziua de azi?”.

Ori, eu nu am pus la îndoială bunele intenţii. Doar, am sesizat feştelirea lor prin amestecul politicului!
”Cat priveste continutul textului de pe placa monumentului si proportiile sale, ideile apartin localnicilor care si-au adus aportul la realizarea acestui obiectiv si consider ca nu este nimic rau ca se recunoaste aceasta initiativa. Vreau sa se stie ca noi (Federatia Nationala a Romanilor Persecutati Etnic “PRO MEMORIA 1940-1945″) am propus o placa ce are un text si o imagine cu adevarat comemorative, pe care se face abstracie de persoanele care au initiat constructia monumentului.” … “NU INCHINAM ACEASTA SARBATOARE / VREUNUI PARTID SAU POLITICIAN STINGHER / DAR MULTUMIM DIN SUFLET CELOR CARE / AU RIDICAT-O MAIESTOS CPRE CER.”
În răspunsul meu, am precizat că eu nu mi-am exprimat “îndoieli asupra bunelor intenţii”, ci, doar ceva JENĂ, provenită din filonul de bun simţ. Totodată, nu am considerat a fi ceva “rău”, doar mi s-a părut prea stufoasă lista! Aşa cum nu “am pus la îndoială”, decât … goana după tăieri de panglici în ajun de alegeri!
Aşa cum nu înţeleg, din aceleaşi raţiuni:
1. de ce mai trebuie pusă ÎNCĂ o placă pe monument?
2. de nu s-a modificat traseul cablurilor electrice care strică aspectul monumentului (ştiu că punctul topografic din spate NU se poate muta!)
3. dacă se doreşte a fi un loc de pelerinaj, de ce nu se îmbunătăţeşte starea drumului de acces?
4. despre lipsa publicului, dar, mai ales, a veteranilor şi a membrilor asociaţiei …

Iar ironia şi părerea personală, fac parte din dreptul democratic al fiecăruia de a se exprima. După voinţa proprie, chiar dacă nu este nici primar, nici dr. ing., nici preşedinte, ci, doar un simplu Cetăţean al unui stat democratic!

Nu era mai bine să nu se facă, dar, era mai bine să se facă bine, cu real respect faţă de cei comemoraţi!

Ce a înţeles Preşedintele? Că „a atins prea tare unele sensibilităţi!”, că am scris „rautati”. Deci, eu nu am prezentat aspecte care nu sunt bine întocmite, ci, … sunt sensibil şi mă dedau la răutăţi?! Da, Domnule Preşedinte, sunt sensibil la astfel de lucruri. Nu v-aş dori să aflaţi câţi bani, de la bugetul local, s-au cheltuit numai pentru această „manifestare” (mă refer şi la timpul alocat de „personalităţile” şi lucrătorii care au lucrat sau participat efectiv, dar şi la cei ale căror probleme au fost amânate pentru că … şefii erau ocupaţi cu inaugurarea!). Alţii îşi fac un titlu de glorie din „a fi rău” în mod gratuit? Eu sunt rău, doar prin adevărul, dureros, pe care îl prezint, fără mască politică ori electorală, sau de jenă faţă de cei care, utilizând banul public, fac lucrurile împotriva publicului.

Preşedintele recunoaşte că „Cablurile sper ca vor fi ingropate si vor fi indepartate toate obstacolele care obtureaza sau strica aspectul amplasamentului in acest moment. Ar fi pacat sa ramana definitiv asa.”. Punem pariu că aşa vor rămân, mult timp? Poate, până la următoarele alegeri. De ce sunt pesimist? Mergeţi să vedeţi podul din Oprişani, inaugurat, tot într-un ajun de alegeri!

„Drumul pana la monument si o parcare in preajma lui sunt in vederea Consiliului local Turda si vor fi amenajate. Avem incredere.” – mai spune Domnia Sa. Aşa o fi!? Vorba orbului: vom trăi şi vom vedea! Îmi doresc să nu am dreptate!
Despre modul în care Biroul de conducere al Asociatia Refugiatilor Turda, care … „putea sa se ocupe mai mult de mobilizarea membrilor sai la acest eveniment, dupa cum se putea pregati mai bine si pentru evitarea gafelor” … Ce-aş mai putea adăuga la nota autocritică a Preşedintelui?! Iertată-mi fie întrebarea: cum se poate califica acest lucru, altfel decât lipsă de respect faţă de memoria celor onoraţi cu … neimplicarea?! Dacă la acest eveniment nu participă veteranii şi membrii asociaţie dvs., cine ar fi trebuit să vină, Domnule Preşedinte?

Am afirmat că „Mă doare tot ce se face NUMAI pentru a se raporta că s-a făcut. Este păcat să-ţi baţi joc de memoria unor oameni care s-au jertfit ca să fim liberi. Nici o clipă, ironiile mele sau nemulţumirile nu au avut ca obiect memoria eroilor, ci, halul în care “ne facem” că-i onorăm.
1. Nu am pus problema uneia sau alteia dintre plăci. Doar, mă întreb: câte plăci suportă acel postament?
2. Cablurilor nu “vor trebui …”, ci, TREBUIAU rezolvate de mult timp deja!
3. Dumneavoastră aveţi încredere. Eu mi-am cam pierdut-o. Ca să nu repet că drumul de acces nu “va trebui …”, ci, TREBUIA amenajat, înainte de a ne arăta în pustiu (la propriu, după cum aţi văzut!) ce mari suntem pe lângă monument!
4. Manifestarea a fost “organizată” în pripă, pentru că … duminică … avem treabă!

Repet: nu este vorba de sensibilităţile mele, ci, de lipsa de respect cu care a fost “onorat” monumentul!

Ce am scris eu, poate fi considerat şi “răutăţi”, pentru că e mai comod decât să fie considerate “critică”. Dacă ar fi luate drept “critică”, ar trebui analizate şi s-ar decela mai multe soluţii pentru nerepetarea celor semnalate. Dar … ar însemna, pe de-o parte, recunoaşterea greşelilor, pe de-alta, ar implica muncă. Şi responsabilitate!
În ce mă priveşte, mă bucur că am putut fi prezent la acel moment care s-a vrut festiv. Mă bucur că am putut prezenta cititorilor blogului meu acest monument. Mulţi dintre ei sunt plecaţi din ţară, mulţi sunt în vârstă şi am primit deja e-mail-uri despre eveniment şi monument.

Ce a înţeles Preşedintele din durerile exprimate de mine? Încearcă „să-şi dea seama daca sunt un negativist incorigibil sau mai mult un perfectionist foarte pretentios”! Eu nu l-am considerat nici organizator, nici vinovat. Dar, Domnia Sa se scuză. De ce? Pentru că este Preşedintele unei asociaţii şi este responsabil şi de activitatea unei filiale. Sau, cel puţin, aşa percep eu lucrurile. Greşesc, Domnule Preşedinte? A fi în capul unei organizaţii, nu sunteţi responsabil, moral, de tot ce face respectiva organizaţie?!

„Faptul ca eu par o fire mai optimista, in ceea ce priveste viitorul acestui monument, nu trebuie sa va supere sau sa va faca sa credeti ca sufar neaparat de o nepasare condamnabila” – mă tem că nu mi-am exprimat astfel de opinii! „Va rog sa fiti convins ca n-am participat la aceasta inaugurare doar “de dragul de a raporta ca s-a facut” sau si mai rau “pentru a-mi bate joc de memoria unor oameni care s-au jertfit” pentru neam si tara. Imi pare rau ca puteti rosti astfel de cuvinte cu atata usurinta. Asta chiar nici nu vreau sa mai comentez, ca este prea mult…”- deci, Domnule Preşedinte, singura mea vină este că am prezentat „nepieptănat” aceste aspecte? Nu realităţile sunt condamnabile, ci, prezentarea lor corectă, exactă, conform percepţiei mele? Blogul meu nu este un organ al vreunui partid sau instituţii, ci, expresia opiniei mele de om, de cetăţean. Trebuia să evit aspectele care nu-mi plac? Trebuia să menajez şi să nu deranjez prin ce scriu? Trebuia să am eu grijă de onoarea personalităţilor, nu … ele? Trebuia să nu supăr? Recunosc: nu am astfel de griji! Eu am doar responsabilitatea de a fi cinstit! E grea această responsabilitate. Şi-mi asum consecinţele!

Domnule Preşedinte, pe mine nu trebuie să mă convingeţi de nimic. Pe cei care au suferit sau au murit, trebuie, dacă ne luăm după titulatura asociaţiei pe care o conduceţi!

Pe mine mă interesează, la acest moment, mai puţin cele „publicate in revista noastra, in brosura d-lui profesor Visinescu, in Contractul incheiat cu Primaria, etc.” şi discut momentul la care am participat, ca spectator, dar şi ca turdean şi cronicar. Nu trebuie „să insistaţi ca să mă convigeţi ca n-am nutrit “lipsa de respect fata de acest monument”, nu trebuie nici „sa va schimb convingerile exprimate”, pentru că AM FOST ACOLO, AM VĂZUT, AM AUZIT ŞI AM CONSEMNAT ŞI VIDEO. În consecinţă, aşa cum spuneţi: „cine are bunul simt sa le inteleaga”!

Suntem de-acord numai în privinţa faptului că ”Eu ma bucur sincer ca s-a reusit aducerea monumentului pana la acest stadiu. Consider asta un succes, … raportat la zilele pe care le traim. Ma bucur ca nu s-a abandonat lucrarea si ca turdenii s-au straduit sa o continuie.”.

Afirmaţi: „Ma intristeaza faptul ca aveti atatea nemultumiri cu privire la data inaugurarii, la sinceritatea participantilor si ca vedeti asa catastrofal lucrurile.”. De ce nu vă întristează că am prezentat realitatea? Realitatea prezentată ar trebui să vă doară, nu numai să vă întristeze!, Domnule Preşedinte, Domnule Cetăţean!

„Mai exista monumente care au fost ridicate si definitivate in 2-3 ani, in functie de sursele si posibilitatile financiare existente, cu care ne mandrim astazi, desi aratau poate mai jalnic in diferite momente ale edificarii lor, dar generatiile de urmasi se mandresc astazi cu ele, asa cum se vor mandri si urmasii nostri cu acesta de pe dealul Turzii.” – ziceţi Domnia Voastră. Dar, vă întreb: cu un pic de respect faţă de lucrul făcut, nu neapărat faţă de eroi, nu am putea evita acel aspect „jalnic”, pe care şi Domnia Voastră îl deplângeţi? Nu putem construi fără să inducem şi aspectul jalnic, măcar intermediar? Îmi amintesc, cu durere, cum arăta monumentul închinat martirilor Hărcanei în perioada construcţiei mall-ului turdean. Nu se putea ocroti acel monument? Trebuia, neapărat, … suspendat respectul faţă de martiri pe timpul construcţiei? Ceva … scapă puterii mele de înţelegere! Onorăm, respectăm, comemorăm, numai în funcţie de chef, timp sau bani? Mă gândesc că eroii nu s-au jertift numai pentru anumite perioade de după ei. Mulţi au făcut-o definitiv! Nu le datorăm onoare şi respect … numai uneori, Domnule Preşedinte al unei asociaţii de protejare a memoriei celor care s-au jertfit!

Dacă vă satisface, accept să spunem că sunt un negativist incorigibil ... Deşi, sunt doar un perfecţionist incurabil! Mulţumesc pentru lecţie. În fond, şi piramidele au fost edificate în mai mulţi ani. Lucrurile sunt minunate, doar că eu nu sunt capabil să văd acest lucru!? Doar că îmi pare rău că aţi luat asupra dvs. aspecte pe care eu nu vi le atribuisem deloc. Cei la care m-am referit, fiţi siguri, dorm liniştiţi, nu se frământă ca noi.

Nu-mi cereţi ca, din respect faţă de o persoană în viaţă - căreia îi acord atât respect cât merită! şi o critic numai când nu face ceva bine! -, să nu văd lipsa de respect faţă de eroi – cărora le acord respect necondiţionat de momentul actual sau de banii pe care îi am sau nu!

Sugerez recitirea postării mele Şi la Crucea Mântuirii Neamului şi interpretarea celor consemnate de mine … sine ira et studio!

Scrisoare către viitorul Preşedinte

V-aţi obişnuit cu gândul că nu-s a-toate-ştiutor. De-aceea, nu mă jenez să vă supun din nou atenţiei un text de-al “unuia care scrie mai bine decât mine”:

Scrisoare către viitorul preşedinte

Domnule preşedinte, nu ştiu cine sunteţi, habar nu am cum vă cheamă. La ora la care scriu aceste rânduri sunteţi stresat, ştiu. Sunteţi obosit şi uşor derutat. Aveţi emoţii fiindcă nu ştiţi sigur dacă dumneavoastră veţi fi preşedintele. De săptămâni întregi staţi cu ochii în sondaje şi în strategiile de campanie la care lucraţi cu echipa dumneavoastră. Mă întreb câte ore dormiţi pe noapte, domnule preşedinte, şi cât de frică vă este că o să pierdeţi aceste alegeri. Îi ştiţi pe duşmanii din partid, cei care sunt acum pe lângă dumneavoastră, dar care abia aşteaptă să rataţi pentru a vă da brânci. Ştiţi că dacă pierdeţi alegerile, pierdeţi tot. Poate că de-asta aruncaţi cu promisiuni în stânga şi în dreapta. Poate că de-asta transpiraţi mai des decât de obicei şi de-asta vă enervează la culme lucruri care altădată v-ar fi lăsat indiferent.

Mai este puţin, domnule preşedinte, şi toate astea vor fi trecut. Veţi fi în culmea gloriei, domnule preşedinte. Duşmanii din partid vor zâmbi din nou şi îşi vor înghiţi veninul încă 5 ani. Duşmanii din afara partidului se vor încrunta. Veţi deschide o sticlă de şampanie în faţa mulţimii şi le veţi mulţumi românilor pentru voturi. Le veţi mulţumi şi celor care nu v-au votat. Şi trebuie să ştiţi, domnule preşedinte, oricine aţi fi, că cei mai mulţi români nu v-au votat. Ştiţi, domnule, că suntem scârbiţi de clasa politică pe care şi domnia voastră o reprezentaţi şi că cei mai mulţi dintre noi nu am ieşit la vot ca să punem ştampila pe vreunul dintre voi. Campania asta murdară la care aţi participat ne-a enervat peste măsură. Banii pe care i-aţi tocat, faptul că aţi fost unul dintre actorii crizei politice din ultima perioadă, criza asta care încă nu ştim cât ne va fi costat.

Domnule preşedinte, nu am încredere în dumneavoastră, indiferent de numele pe care îl purtaţi. Am idee cât de costisitor este pentru fiecare dintre noi motorul care v-a adus în această funcţie şi-mi dau seama că toţi cei care au pus umărul la succesul dumneavoastră vor începe negreşit să-şi ceară răsplata. Veţi uita promisiunile pe care le-aţi făcut faţă de noi, dar, din păcate, nu veţi putea uita promisiunile pe care le-aţi făcut faţă de ei. Sunteţi, într-un fel, ca unul dintre acei oameni care se împrumută la cămătari, domnule preşedinte. Doar că, din păcate, nu veţi plăti cu banii dumneavoastră, ci cu viitorul nostru.

Domnule preşedinte, ştiu că nu veţi citi aceste rânduri. Sunteţi prea ocupat cu gândul înfricoşător că nu veţi ajunge preşedinte şi nu prea are cum să vă pice în mână un ziar de provincie. Dar, în fond, scriu pentru oamenii care îşi pun mari speranţe în dumneavoastră ori în contracandidaţii dumneavoastră şi vreau să le spun că nici o mare minune nu se va întâmpla după 6 decembrie. Vom afla, poate, cât de mult ne va fi costat perioada asta de semi-anarhie politică şi câte zeci ori sute de mii de bugetari îşi vor pierde în curând locul de muncă. Ne vom întoarce, apoi, la facturile noastre pe care nu o să le plătiţi dumneavoastră, la căutatul de locuri de muncă, la gripa şi la medicamentele noastre, la rudele noastre din spital. Pentru noi, va fi un Crăciun trist, domnule preşedinte. Pentru dumneavoastră, va fi un Crăciun fericit.

E bizar că trăim în lumi diferite şi că, în ciuda acestui fapt, veţi deveni preşedinte în lumea noastră.

Citeşte textul original, pe blogul lui Marian COMAN

Mica problemă e că, viitorul preşedinte va mai transpira, încă două săptămâni, dacă nu iese din prima. Vai, de noi!

Imaginile le-am adăugat eu şi sunt de pe la noi.

Asfaltarea Viilor

V-am tot ameninţat cu povestea de la asfaltarea Viilor. Vineeeeeeeeeee! Ca să nu rămână repetent şi anul acesta … Pardon! Asta-i din altă poveste! La fel de hazlie. Doar că nu-i pe banii contribuabililor!

În ajun de alegeri, fără nici o legătură cu campania electorală, a început campania de acoperire a ochilor alegătorilor. Borduri, asfalt, orice sare în ochi e bun! V-am arătat cum şi-au bătut joc de str. Avram Iancu. Acum, am constatat că se asfaltează strada Viilor. O stradă cu case arătoase. Legătura acestei străzi cu centrul oraşului sau cu cartierul Turda Nouă, … nu se asfaltează!

În plus, şi locuitorii acestei străzi au primit, ca şi mama (Dumnezeu să o odihnească!) scrisoarea primarului, prin care sunt înştiinţaţi că … la anu’, se va săpa strada pentru canalizare! Deci, nu va apuca asfaltul să se întărească!

Bonus, când am fotografiat utilajele ultra-moderne şi activitatea extrem de febrilă, unul din lucrătorii nechitieni a renunţat la intensa activitate – de rezemare în lopată – şi mi-a ţinut o “lecţie de drept”. Sigur că despre faptul că “eu încalc legea, fotografiindu-l, pe alteţa sa, odihnindu-se pe banii mei, ai Cetăţeanului“. Chiar şi şefuleţul lor s-a burzuluit un pic, discret. Dar, numai ca să demonstreze solidaritate cu trupa. Se pare că e epidemie de doftori în drept. Nu numai de gripă porcină!

Se lucrează cu “respect pentru mediu“, marcând totul în jur cu asfalt, motorină, adeziv, …, după cum vedeţi în ultima imagine.

Aşa că, am rezistat eroic ispitei de-ai filma perorând şi i-am fotografiat făcându-se că muncesc.

Ca să onoreze pe contribuabilii care îi plătesc, au montat bordurile mult mai sus de cât va fi nivelul carosabilului, ca să le dea de lucru la intrarea în garaj. Să nu-i uite. Şi să-i pomenească!

La final, “avocatul lopătar” mi-a cerut o ţigară. Ca onorar pentru lecţie?! Într-adevăr, mare-i grădina ta, Doamne! Mă gândesc să merg la şeful lor să văd, nu cumva mai au joburi de ţânători de lopată libere? Deşi, ştiu că se obţin greu!