Zamfir Turdeanu' – un turdean (aproape) ca oricare
Crâmpeie de viaţă de pe la Turda – Câmpia Turzii şi satele dimprejur
În activitatea de blogger, ca în orice activitate, îţi vine, uneori, să dai cu toate jucăriile de pământ şi să pleci, cât vezi cu ochii, din cauza rezultatului zero sau negativ al muncii tale. Alteori, dimpotrivă!
Vă mai amintiţi postarea Domnule Billa, te rog? Ei bine, astăzi am trecut pe-acolo şi:
Nu are absolut nici o importanţă dacă dulăpioarele pentru depozitarea civilizată a bagajelor de la Billa turdeană au apărut ca urmare a sesizării mele sau nu (dacă nu eram un simplu amator, v-aş fi scos ochii cu “vedeţi, v-am spus eu că …”!). Important este numai faptul că se fac paşi spre adevăratul comerţ civilizat.
Dar, la Billa mai sunt foarte multe lucruri de făcut, de pus la punct, …
De exemplu, aşa cum se vede şi în imagine, “mesele” unde omul îşi poate aranja cumpărăturile în bagaje sunt, de fapt, o stivă cu lădiţe cu portocale. Ca să ducă acasă miros de portocale, nu de improvizaţie!
Reţineţi, din toată povestea, un singur lucru: nu toleraţi jignirile comercianţilor. Ei există şi prosperă numai dacă le treceţi pragul şi le daţi banii dumneavoastră! Nu plătiţi ca să fiţi dispreţuiţi!
Am menţionat de mai multe ori că nu sunt singurul autor al scrierilor de pe acest blog. Dacă nu scrise de alţii, măcar inspirate de cele sugerate de ei. De astă-dată, textul este integral scris de una dintre cititoarele blogului. Am făcut doar serviciul de adaptare a textului la cerinţele publicării. Am estompat numele “păţiţilor”, pentru că este importantă păţania.
Când am citit „Atenţie la binevoitori” am vrut să vă scriu ce mi s-a întâmplat mie. Apoi, când am văzut că ai mai scris şi “La vremuri noi, fente noi“, am înţeles că e foarte bine să se cunoască păţaniile ca să nu mai păţească şi alţii. Acum, că mi-am găsit puţin timp, o fac.
În februarie ‘99, eram proaspăt mutată în casa noastră, după ce ne-am vândut apartamentul şi ne-am împrumutat de la C.A.R. şi de la Bancă şi de la cine am mai putut. Într-un cuvânt, eram plini de bani … ca broasca de pene. Ca să facem faţă situaţiei financiare, şi eu şi soţul meu nu refuzam nici o oferta de lucru (ore suplimentare, contracte de prestări servicii, ciubucuri, etc.). Eu lucram atunci la fabrică (la fel şi soţul) şi aveam un sef de secţie deosebit care ştiind ca aveam nevoie de bani mi-a găsit un contract de prestări servicii la o firmă şi mi-a dat concediu de odihna, ca să încasez şi prima de concediu. Soţul meu s-a înscris la o descopertă, după orele de program, inca 3 ore plătite.
Intr-o zi friguroasa, ca doar era februarie, mă întorc de la lucru şi împreuna cu fiica mea atunci în clasa a 10-a, mâncam şi ne aşezam la televizor. În curte, aveam o căţeluşă (alta decât cea pe care o avem acum, şi care nu doreşte decât în casa!) care era foarte cuminte şi dacă intra cineva lătra numai cat ieşeam afara, apoi lăsa oaspeţii să intre fara probleme. Auzim ca latră căţeluşă şi ii spun fiicei să se uite pe geam să vadă cine e. Fiica mea îmi spune ca la poarta, „îi un domn” şi eu mă grăbesc să îl poftesc în casă. Ca niciodată, căţeluşă nu înceta să latre şi am luat matura şi am ţinut-o să poată intra „domnul”, care, în timp ce urca scările, mă tot întreba dacă nu-i acasă soţul meu (îi spunea pe nume!) ca are o problema cu el. Eu, ca o gazda bună, îl tot invitam să intre şi să spună ce problema are, sperând ca are vreun motor de bobinat, fiind obişnuita ca toata lumea să îl caute pe soţul când are ceva probleme cu motoarele, meseria mea nefiind prea feminina. ,,Domnul” odată intrat în casa îmi pune mai multe întrebări foarte documentate, de exemplu dacă soţul nu iese de la lucru la ora 3 (15), acum că s-a schimbat programul de la fabrică şi în final îmi spune ca are nevoie de 175.000 de lei (bani vechi) să îşi cumpere 5 kg de carne de viţel, ca avea duminica următoare un botez. Suma asta ii trebuia doar vreo doua ore şi jumătate pana mergea la sora lui în Câmpia Turzii. Intr-un moment de luciditate ii spun:
- Domnule, eu nu va cunosc.
El începe să îmi aducă argumente şi îşi scoate buletinul
- Doamnă scumpă, eu sunt Popa Vasile şi sunt coleg cu soţul dvs. de 28 de ani la electrofiltre, şi eu sunt automecanic.
Cuvântul „automecanic” nu-i corect, însă eu l-am luat ca fiind spus de un om mai în vârstă, care probabil îi plăcea cum sună. În rest, toate informaţiile erau exacte: numele (mulţi îi folosesc numele de familie ca pe un prenume!), faptul că, într-adevăr, soţul lucra la electrofiltre de 28 de ani, şi programul de lucru schimbat de curând.
Nu aveam în casa decât 180.000 de lei, care nici 
nu erau ai mei, ci, erau banii de gaz ai vecinei mele care mă rugase să îl plătesc a doua zi, când urma să luam şi noi salarul şi să o scutim de un drum ea fiind în vârsta şi pe frig se deplasa greu.
Ca să fac un bine, i-am dat domnului Popa Vasile, care s-a dus şi … dus a fost!
După plecarea lui fiica mea mi-a spus revoltată:
- Tu, mamă, eu ţi-am cerut aseară bani de un corn şi mi-ai pus pâine cu untura la şcoală, motivând că ăia sunt banii vecinei şi acum îi dai lui Popa Vasile, care nu îi mai aduce niciodată?!
Nu îmi venea să cred că o să fie. Totuşi, aşa a fost!
Au trecut orele, a venit soţul meu acasă şi l-am întrebat de cum a intrat pe uşa:
- Îl cunoşti pe Popa Vasile?
- Cine-i ala?
- Colegul tău automecanic.
- Tu, scumpa, tu te-ai prostit la cap? Tu nu-mi cunoşti colegii?
Avea dreptate, lucram la aceeaşi firmă cu el, de vreo 18 ani şi tot la atelierul electric, doar la alta secţie.
Eu am plâns un pic, mai mult de ciuda şi de necaz ca pot exista asemenea oameni, fiica mea a râs bine (îi place şi ei să râdă) şi mi-a spus ca dacă îs aşa buna, trebuia să am un soţ care să îmi aplice vreo doua corecţii după cap, iar soţul meu a anunţat toţi colegii şi ai mei şi ai lui ce nevasta deosebita are. Când m-am întors la lucru din concediu, câteva zile, toţi îmi cereau bani ca să îşi cumpere carne de viţel.
Singura persoană care nu a râs, şi mă compătimea cu adevărat, a fost cumnata mea, care … cu o zi înainte, i-a dat şi ea, tot unui domn care i-a sunat la uşa şi l-a căutat pe soţul ei, bani să îi cumpere baterie la Dacie. Detaliile sunt aceleaşi: ştia ca soţul a plecat la garaj şi ca i s-a terminat bateria, etc.
Concluziile ambilor soţi: au neveste şi cumnate la fel de “inteligente”!
Cu umor şi detaşarea pe care ţi-o dă timpul scurs, femeia povesteşte … ce mi-a povestit şi mama mea pe vremuri. astfel de păţanii, trebuie popularizate pentru a tăia macaroana escrocilor. Cine află despre acesate păţanii şi, totuşi, … După o astfel de păţanie, chiar şi un cunoscut nu putea primi ceva din casă, în numele tatălui meu, al mamei mele, apoi, a noastră a copiilor lor, decât în baza unui bileţel scris de mână! Tot păţitul e priceput!
Notă: imaginile cu bani, monede şi bancnote sunt preluate de pe internet. Nu aveam cum să le fac eu pentru că monede aş mai fi găsit prin puşculiţă …
Abia acum, spre seară, am ajuns să prelucrez informaţiile sosite pe e-mail. Unul dintre mesaje, sosit de la Dana Deac, este suficient de complex ca să nu îl mai modific:
Buna dimineata,
Va invit la Biblioteca Municipala “Teodor Murasanu” Turda sa vizitati expozitia de arta plastica (laviuri, pastel si colaje) ce poarta semnatura artistei turdene Marta Deleanu.
Expozitia poate fi vizitata in perioada 1-19 februarie a.c. si intrarea este libera.
Marta Deleanu este una dintre cele mai bune artiste plastice din municipiul Turda, avand numeroase expozitii in tara si peste hotare si fiind rasplatita cu un premiu in Franta.
Artista exceleaza in laviuri cu imagini vechi, de epoca, si pasteluri. In aceasta perioada ea se pregateste pentru o expozitie personala 
care va avea loc la Baia Mare in luna aprilie.
Sa aveti o zi cum va doriti!
În drum spre Bogata, l-am rugat pe Prietenul meu să mă aştepte puţin în faţa Bibliotecii şi am făcut pozele care agrementează postarea. Dar, merită să mergeţi la Bibliotecă!
A propos de bibliotecă: am citit o propunere stranie şi nu am înţeles dacă “propunătorul” vrea să-şi bată joc de Eminescu ori de Biserică?!
După Marea Aglomeraţie din Decembrie, apăruse sloganul: “La vremuri noi, tot noi!”. Acum, pentru că au trecut cei douăzeci de ani ai lui Brucan, ne-am obişnuit cu foştii comunişti deveniţi – prin miracol ne-dumnezeiesc! – destoinici capitalişti. Era nevoie de un nou slogan. Cei de la inpolitics.ro l-au descoperit:
La vremuri noi, escrocherii inedite!
Progresul tehnologic generează tipuri de infracțiuni din ce în ce mai greu de rezolvat de către autorități. Iată ce am primit la redactie:Două POS-uri
”La începutul anului am fost la o benzinărie și, neavând cash la mine, am plătit cu cardul. Când m-am dus la ghișeu vânzătorul mi-a luat cardul, l-a trecut printr-un POS identic cu unul normal și mi-a înmanat un terminal, ca să introduc codul PIN. După ce am introdus codul PIN acesta a luat terminalul și l-a pus pe ghișeu. După un minut, mi-a spus că nu a funcționat tranzacția și să mai introduc încă odată codul PIN. De data asta, el a trecut cardul prin POS-ul băncii și tranzactia s-a efectuat cu succes. Numai că, prima data, el mi-a copiat banda magnetică a cardului și de asemenea codul PIN. Asta s-a întâmplat undeva la începutul anului, pe 5 ianuarie. Vineri, când m-am uitat în cont am avut surpriza să văd că tocmai ridicasem numerar de la Londra.”
Curiozitate de 2.000 de euro
O altă sesizare vine din partea unor oameni de afaceri, dar și cetățeni obișnuiți, în special persoane care au legături cu Italia, care se pomenesc că primesc pe telefoanele fixe sau mobile mesaje de genul: „Apel nepreluat…” de la numere care încep cu +39…, +390…..,+391…., +392…, +393…, +394… (cum ar fi +393193260045 +393193260045 +393193260045 +393193260045 +393193260045 +393193260045 +393193260045 +393193260045). În cazul în care șterg mesajul nu se întâmplă nimic. Cei care sună, însă, la aceste numere, din curiozitate sau speriați că poate cineva drag plecat în Italia are probleme, nu mai reușesc să întrerupă convorbirea, iar facturile plătite de titularul apelant pot depăși 2000 de euro. Nu este exclus ca șmecheria să fie pusă la punct tot de niște români aflați în peninsulă.
Despre escrocheria cu numerele de telefon cu +39, am scris şi eu mai demut. Aşa cum am scris, de curând, atrăgând atenţia la “binevoitorii” care te uşurează în baza infiormaţiilor pe care, cu naivitate, li le oferiţi. Mulţumesc amicului de la inpolitics.ro pentru interesantele semnale pe care mi le trimite.
Cu vreo şapte luni în urmă, am participat la o acţiune a firmei angajată de RATL pentru controlul biletelor de călătorie. Tocmai se introdusese autotaxarea. Am fost invitat să însoţesc echipa de controlori, din nou, într-un filtru, desfăşurat ieri, 28 ianuarie, în zona “garaj Ciment”, la ora prânzului.
Pentru o staţie?!
Cu această “nedumerire” se apărau, în mod repetat, numeroşii bruneţi 
prinşi fără bilet în autobuzele RATL-ului, verificate joi la prânz. Pentru că, într-o oră şi jumătate, în cele 47 de autobuze verificate, au fost depistaţi 38 de călători fără bilet. Aproape în exclusivitate, erau tineri şi … arţăgoşi. Şi bruneţi. Doar prezenţa şi fermitatea 
agenţilor Poliţiei comunitare i-a mai potolit. Iar pe cei care nu i-au convins, i-au transportat la sediu pentru clarificări.
“Pentru o staţie?” – întrebau cei care s-au obişnuit să circule, din centru până în Poiana, fără a plăti biletul de călătorie. Cu RATL-ul. Pentru că la ALIS nu le merge. Alţii erau revoltaţi că Primăria le dă de mâncare la cantina săracilor, dar … “trebuie să plătească biletul pe autobuz?“
Doar 11 din cei 38 au acceptat să achite, pe loc, modica amendă de 5 lei, respectiv, biletul de amendă.
Drepturi uitate
Cam jumătate dintre ei au coborât din autobuz şi … 
s-au “evaporat” în gălăgia specifică lor şi cu întreg alaiul 
de vorbe murdare. Pe care le-au distribuit fără părtinire, atât controlorilor, cât şi agenţilor Poliţiei comunitare. Am avut şi eu parte de o porţie consistentă. Pentru că, în viziunea lor, nu este grav că au încălcat normele, legile, regulile, ci, este vinovat controlorul, poliţistul sau fotograful. Vorbesc cu nonşalanţă despre “drepturile” lor, călcând, fără jenă, pe obligaţiile lor sau pe drepturile celorlalţi. Dar, asta este o altă poveste. Şi nu este nouă.
Oricum, după prima jumătate de oră, contravenineţii s-au rărit drastic. “Amărâţii” şi-au anunţat amicii prin telefoanele mobile. Una dintre fetele
surprinse fără bilet, ne-a oferit un spectacol aparte: timp de vreo zece minute, şi-a înşirat “revolta” prin telefon. Probabil, protectorului. Apoi, a şters-o englezeşte.
Ce urmează?
Pentru perioada cât va mai exista, RATL-ul va întări echipele de control cu personal propriu. Ca să evite discuţiile şi suspiciunile privind activitatea firmei plătite pentru control.
Firma de pază îşi are problemele ei. Nu poate acţiona în forţă din cauza constrângerilor legislative. La desfiinţarea RATL-ului, vor trebui să-şi caute alt beneficiar.
Pentru că ALIS-ul, care a câştigat licitaţia pentru transportul în comun în Turda, a câştigat şi la contestarea licitaţiei. Conform Deciziei nr. 346/19.01.2010 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.
Deocamdată, nu e bine. Nu sunt fan nici al ALIS-ului, cum nu am fost nici al RATL-ului. Dar, se vede cu ochiul liber că în transportul local turdean e ca în … Danemarca. Pute! A matrapazlâcuri tolerate de cei care ar trebui să reglementeze situaţia. Dacă ar fi adevărate chiar şi numai jumătate din zvonurile care circulă, … ar fi rău!
