Mănăstirea Măgina

Cu câteva luni în urmă, părintele Serafim mă invita la Mănăstirea Măgina, ispitindu-mă cu vechimea de patru secole a lăcaşului de cult. Aseară, după ce am trecut peste şapte munţi şi şapte ape, am ajuns la poarta mănăstirii.

Grădina Edenului
Intrarea la mănăstire este o alee printre meri. O linişte monumentală îmbracă peisajul în aureolă mistică. Aştepţi să apară Adam şi Eva şi te rogi să nu apară şi şarpele.
Părintele Serafim m-a primit cu căldură prietenească. Ne-a rânduit locul de odihnă, mie şi însoţitorului meu, apoi, m-a plimbat peste tot, pe sub meri – în primul rând.
Mândru, deopotrivă de istoria modestei mănăstiri ce păstoreşte, dar, şi încrezător în şansa de realizare a viselor – proiectelor sale.
Şansa mea ratată se numeşte Fromula AS (nr. 981 din 4 – 11 august 2011, pag. 26 – 27), unde veţi găsi descrierea şi epitetele şi metaforele ce mi-au apărut în minte în primele ore trăite aici. Acum, va trebui să muncesc din greu, să fac … penitenţă, ca să scriu ce nu s-a scris, să şlefuiesc alte cuvinte şi expresii, să vă fac să înţelegeţi că nu este o glumă: Raiul de pe Pământ se  află la câţiva km de Aiud, la Măgina, în partea de sus a satului.
Monografia semnată de Gheorghe Petrov, vine să sedimenteze informaţiile, rare şi sărace, presându-le într-o stratigrafie istorică, într-un ierbar cu frunzele sutelor de ani ce s-au scurs.
Astăzi am urcat dealul de lângă mănăstire, în căutarea semnalului pentru internet. De sus, mănăstirea pare şi mai mică, comparată cu casele şi curţile măginenilor, pierdută printre copaci.
Pendulare seculară
Edificată ca ortodoxă, mănăstirea este mereu victima luptei „creştineşti” între ortodoxie şi greco-catolicie. Satul a aparţinut, peste secole, unor nobili maghiari, care şi-au impus religia. Din „dragoste frăţească” a fost distrusă în timpul revoluţiei paşoptiste.
Chiar şi datarea începuturilor stă, mai mult sub semnul legendelor, decât a documentelor. A scris undeva că s-a înfiinţat la 1611 şi aşa a rămas pentru toată lumea. Istoricul amintit mai sus, vorbeşte despre elemente care permit să credem că, la acea dată, mănăstirea exista deja, având chiar oareşce vechime. Pentru cei interesaţi, pagina web a mănăstirii şi monografia le sunt disponibile.
Viitor cu raze de lumină
Venirea părintelui Serafim pare a fi de bun augur pentru viitorul lăcaşului de cult. Şi de cultură, cum au fost, dintotdeauna, mănăstirile. Licenţiat în teologie şi psihologie, cu un doctorat în pregătire, părintele se apleacă asupra tinerei generaţii, îndepărtată de biserică, iscodind în mintea şi inima lor, pentru a le afla păsurile, nevoile, durerile, şi a-i ajuta să le învingă, şi cu ajutorul credinţei.
Obştea e mică. Împreună cu  părintele Serafim mai vieţuiesc, la Mănăstirea Măgina, doar părintele Dionisie şi părintele Cleopa, trei Oameni dedicaţi credinţei.

Pe mine m-au convins că merită să revin la Măgina, că merită că mă canonesc să vă conving că e bine să veniţi pe-aici, în căutarea liniştii. În natură şi în  Biserică!

Iata, biroul de unde am relatat cele de mai sus!

Etichetat: Arieş, autobuz, blog, Carmen, câine, comunitară, curiozitate, eveniment, iarbă, imagini, ispită, listă, locală, miercuri, munte, Măgina, mănăstire, neagră, opinie, ordine, parcare, public, România, săptămână, trist, Turda, Ulise, Zamfir

Posted in: 28 - religie