Şi, a fost ziua a treia …

Posted on 6 martie 2012

4


… din “amplele manifestări culturale”, menite a toca banii alocaţi pentru “Primăvara culturală turdeană“, sub egida Primăriei şi a Consiliului local, de către Casa de cultură a municipiului. Astăzi a fost „ziua persoanelor cu dizabilităţi”. Pardon: „disabilităţi” – zice Consiliul local, Primăria şi Casa de cultură (sic!), pe pliantul „invitaţie-program”, în ciuda … DEX-ului.

Evenimentul s-a desfăşurat la sediul Asociaţiei Handicapaţilor Neuromotori „Oameni pentru Oameni”, unde s-a reunit echipa Asociaţiei Nevăzătorilor Turda şi a asociaţiei gazdă.

Echipa de nevăzători a participat la un concurs de cultură generală. Ciracii lui Ghiţă s-au „bătut” între ei la şah, table şi tenis de masă.

Rezultatele nu sunt deosebit de importante. Cum se spune: „toţi participanţii au ieşit câştigători” şi, chiar aşa, a fost. Toţi au avut parte de o zi petrecută în atmosferă caldă, prietenească, pentru câteva ore uitând de alte probleme, necazuri, …

Totuşi, să menţionăm pe laureaţi, cei care au primit diploma pe care scrie Locul I: la concursul de cultură generală – Luduşan Pavel, la şah – Baciu Ioan, iar, la tenis de masă şi table – Pop Stelian, care a reuşit o dublă (la table e un … marţ în zi de marţi!).

Din păcate, tov. directoare a Casei de cultură a mărturisit că suferă de zamfirită alergică (urmare a citirii articolului O zi, ca la şah de pe blogul celălalt!?) şi a încercat să mă provoace cu chestii „organizatorice”. Din respect pentru cei din sală, am renunţat la prima tentaţie, de a încerca să-i explic că eu colaborez cu aceşti oameni de vreo două decenii – nu numai pentru primăvara turdeană! –, şi am plecat. De-acea, trebuie să-i mulţumesc, în mod special, lui Gheorghe Sav, preşedintele AHNT, care mi-a comunicat telefonic câştigătorii concursurilor.

Ca să nu paţ vreun conflict cu directoreasa, nu mă pot hotărî pe care dintre poze să am curajul sa i-o pun (vezi, daca eram profesionist!) … şi le pun pe toate trei: care nu-i place, să le considere … plecate, cum am plecat şi eu!

Posted in: 22 - Evenimente