O istorie a Cristoşilor

Posted on 26 aprilie 2011

11


Pe net circulă diferite materiale despre orice temă. Uneori, acestea sunt (sau, par?!) a fi întocmite în urma unor serioase documentări, se dovedesc a fi sinteze care vor să clarifice tema atinsă.

De 2.000 de ani încoace Isus Cristos este figura centrala a religiei crestine, desi înaintea lui au existat alti Cristoşi. Cultul acestora are multe asemanari:

– toti erau născuţi aproape de data Crăciunului;
– toti erau născuţi de o mamă-fecioară;
– toti născuţi într-un staul (sau ceva asemănător);
– au venit pe lume ca să servească umanitatea;
– sunt numiti Mântuitori, Vindecători, Mediatori, Salvatori, Eliberatori;
– au fost tentaţi de către forţele întunericului;
– au coborât în Infern sau Intuneric;
– au înviat din morţi şi au ajuns să fie deschizători de drumuri ai umanitatii, pentru a conduce oamenii catre lumea divină.

Aceştia au fost:

Attis – Cristos al Frigiei
Nascut din fecioara Nana, la 25 decembrie. Avea dublă divinitate, Tată si Fiu Divin. A fost un salvator, crucificat de un pom, pentru salvarea întregii umanitati. A fost îngropat, dar a treia zi, preotii au găsit mormântul gol. A înviat din morti la 25 martie. Discipolii botezati cu sângele lui si-au spalat pacatele si au declarat ca „s-au nascut din nou”. Credinciosii mâncară „pâine sfântă”, crezând ca au primit, in acest fel, corpul salvatorului. Cultul sau a patruns în lumea elenistica si apoi, la Roma. A fost numit Bunul Păstor, Supremul Dumnezeu, Unicul Fiu al lui Dumnezeu, Salvatorul.

Buddha – Cristos al Indiei
Nascut din fecioara Maya, la 25 decembrie, nastere anuntata de catre o stea si urmata de oameni întelepti cu daruri scumpe (Regii Magi). La nasterea lui, îngerii intonară cântece celeste. Buddha (în sanscrita: „iluminatul“) la 12 ani învaţă într-un Templu. A fost tentat de Mara, spiritul raului, în timpul ajunului. Botezat cu apă, în numele Spiritului lui Dumnezeu. A vindecat persoane bolnave. A alimentat 500 persoane dintr-un mic coş plin cu biscuiti. A mers pe deasupra apei. A venit sa împlineasca Legea. A predicat pentru stabilirea Regatului celor Drepti. A obligat pe credinciosii lui la saracie si sa renunte la viata lumeasca. S-a transformat într-un munte. Mort, dupa anumite traditii pe o cruce, a fost îngropat si a înviat din morti când aceasta a fost deschisa de o forta supranaturala. S-a urcat la ceruri dupa ce a dobândit gradul suprem de perfectiune, atingând starea de Nirvana si se va întoarce, pentru a judeca mortii. Denumit Bunul Pastor, Tâmplarul, Alfa si Omega, Maestrul, Lumina Lumii.

Dionysos – Cristos al Greciei
Nascut dintr-o fecioara, la 25 decembrie, într-un staul. A calatorit, a raspândit învatatura, a înfaptuit diverse miracole. Călare pe un măgar a realizat Procesiunea Triumfala. A transformat apa în vin. A dat de mâncare credinciosilor săi care au primit corpul lui Dumnezeu. A înviat din morti la 25 martie. Este identificat ca simbolul berbecului si mielului. Denumit Regele Regilor, Unicul Fiu al lui Dumnezeu, Creatorul, Salvatorul, Alfa si Omega.

Herakles – alt Cristos al Greciei
Nascut la echinoctiul de iarna, fiu al unei fecioare muritoare si al lui Zeus. Sacrificat la echinoctiul de primavara. Denumit Salvatorul, Printul Pacii, Fiul tuturor celor Drepti.

Krishna – Cristos al Indiei
Nascut în timpul în care tatăl sau, Nanda, se gasea in oras pentru a plati impozite Regelui. Nasterea lui a fost anuntata de o stea. Fiul Fecioarei Devaki, nascut într-o pestera, care în acel moment a fost puternic si miraculos luminata de o stea. Regele Kansa a încercat sa-l caute, ordonând sa fie asasinati toti băieţii nascuti în acea noapte. Krishna a calatorit mult, facând numeroase miracole. A înviat morti, a vindecat leprosi, surzi si orbi. A fost crucificat cu bratele întinse. Strapuns de o sageata, atârnat de cruce, Krishna a murit si a coborât în Infern, dar a treia zi s-a urcat definitiv la cer. Krishna se va întoarce mai târziu pentru a judeca mortii. Este a doua personificare a Trinitatii.

Zoroastru – Cristos al Persiei
Zoroastru (numele grec al profetului persan Zarathustra) s-a nascut dintr-o mamă-fecioară. A fost botezat într-un râu. In tinerete a impresionat cu întelepciunea sa alti întelepti. La 30 ani a început a misiona. A fost tentat în desert de un demon. A redat vederea unui om. A revelat toate misterele Cerului, Infernului, Invierii, Judecatii, Salvarii si Apocalipsei. Numit Cuvântul făcut Carne.

Mithras – alt Cristos al Persiei
Originar din Persia, spre sfârsitul mileniului 1 î.C. cultul lui s-a raspândit mult în Asia Mica si în Imperiul Roman. Zeu al lumii ceresti, al soarelui, al puritatii si adevarului. Nascut la 25 decembrie într-o pestera, ca fiu al unei mame-fecioare. A coborât din cer pe pământ ca om, a salvat umanitatea de păcatele sale, fiind cunoscut ca Salvatorul, Fiul lui Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu. Mithras, împreuna cu 12 discipoli, a calatorit mult, devenind un maestru iluminator al omenirii. A fost îngropat si a înviat din morti.

Osiris – Cristos al Egiptului
S-a nascut pentru a împlini Legea. L-au numit KRST cel unit. Născut din fecioara Isis la 25 decembrie într-un staul. Nasterea sa a fost anunţată de catre o stea si asistata de trei oameni întelepti (trei magi). Tatăl sau pamântesc s-a numit Iosif. La 12 ani învaţă în Templu si la 30 ani a fost botezat. Botezul sau a fost facut în râul Larutana de catre Anup-Botezatorul, care a fost decapitat. Osiris a calatorit mult, i-a învatat pe oameni. A facut miracole, a exorcizat demoni. A mers pe deasupra apei. A fost trădat de Tifon, dupa care a fost crucificat între hoti. Ingropat, a treia zi a înviat. Discipolii sai sarbatoreau în fiecare an învierea sa. Denumit Drumul Adevarului si al Luminii, Mesia, Dumnezeu convertit în Om, Fiul Domnului.

Nu ştiu dacă informaţiile incluse în acest material vor fi pe placul tuturor cititorilor blogului. Dar, dacă, măcar, unii îşi vor fi structurat mai bine cunoşţiinţele în materie de religii ale lumii, e bine. Nu sunt în măsură să comentez. Vă las pe voi!

Salut blogovalul ce mă bagă-n seamă: daurel.wordpress.com, zoltybogata.wordpress.com, diversediversificate.wordpress.com, se-cret-blognotes.blogspot.com, efigiaindilema.blogspot.com, teonegura.wordpress.com,  ivanion.blogspot.com, damafaracamelii.blogspot.com, florinapacuraru.wordpress.com,  vis-si-realitate-2.blogspot.com, stropidesuflet.wordpress.com, lacristian.blogspot.com, cuvintepreamulte.blogspot.com, costin-comba.blogspot.com, mickelasblog.wordpress.com, tu26dor.blogspot.com, coolnewz.info, dorinescu.ro, redsky2010.wordpress.com, flaviusobeada.wordpress.com, omulvaly.wordpress.com, ivanuska.wordpress.com, viorelgrecu.wordpress.com, recuzita.blogspot.com, worldofsolitaire.wordpress.com, plutacupaparude.wordpress.com, silavaracald.cotcodacii.ro, gabrielailies.wordpress.com, arci.ro, trilema.com, gabrielaneagu.info, (cei care au comentat, pe blogurile mele, în ultimele şapte zile, şi le mulţumesc!)

Posted in: 28 - religie