În vară, am participat la o expoziţie inedită: artă plastică risipită prin iarbă. Câţiva artişti răspunseseră apelului Marianei Berinde de a încerca includerea în circuitul artisitc a satului unde şi-a cumpărat o proprietate. V-am prevenit că se-apropie recidiva. Duminică, adică: ieri, a avut loc …
Salonul de toamnă
Dacă ediţia de vară a reunit lucrări ale câtorva artişti (vreo zece), cea de toamnă a adunat 21 de nume pe afiş. Cei de pe-aproape au venit în carne şi oase, ceilalţi, doar, prin lucrări.
După momentul scrobit al festivităţii vernisajului bătut de vânt (care a mai reaşezat lucrări, de pe şevalet în iarbă):
la care s-au tocat realitatea şi opiniile,
despre artă şi artişti.
ziua de naştere amfitrioanei,
veste care a încălzit și mai mult atmosfera
și care ne-a oferit prilejul să-i urăm
… viaţă lungă, scumpă Doamnă!
Ei, ca persoană, în primul rând,
dar,
şi iniţiativei
care ne-a adus în satul
din susul şiragului de Petreştiuri.
Acum, se analizează dacă Salonul de iarnă va fi, undeva, între Moş Nicolae şi Moş Crăciun, sau … nu va fi din cauza nămeţilor!
Vom trăi şi vom vedea!
A propos de văzut:
puteţi vedea nişte fotografii de la eveniment în album.
Chiar aşa, cum a zis şi orbul. El nu a mai văzut. Noi mai avem o speranţă. Ar fi o reuşită deosebită. Veţi afla atunci. Să fim sănătoşi.
Update: O, ce veste minunată! – am primit de la Mariana Berinde:
„Chiar daca va fi zapada, voi face Expozitia de Iarna, cu atit mai mult. Sunteti invitat de pe acum.”
Şi, printre picturile din şură, cu câte un păhăruţ de jinars în mână, vom cânta colinda: O, ce veste minunată!
Mariana
20 octombrie 2011
Foarte interesant. Poate voi reusi sa merg si eu la editia de Craciun. La multi ani, Doamnei, si felicitari pentru idee.
Zamfir POP
20 octombrie 2011
# Mariana: Contactează-mă şi voi încerca să te ajut cu transportul.
elaroseni
18 octombrie 2011
Zamfire, chiar aşa, cele mai frumoase întâmplări culturale au loc în …”spaţiile neconvenţionale” 🙂
Zamfir POP
18 octombrie 2011
# elaroseni: Da, pentru că spaţiile neconvenţionale nu induc rigiditatea în comportament a spaţiilor convenţionale. A fost un scurt moment „festiv”, precedat de grija că vântul doboară picturile de pe şevalete sau, chiar, şevaletele improvizate, şi urmat de „bisericuţe”, de hohote de râs, de un „La mulţi ani!”, rostit şi cântat gazdei, … Nu am fost un vernisaj scrobit, ci, efectiv, o agapă prietenească!
Mariana
17 octombrie 2011
Sa nu-mi spui ca te-ai dus, cu Ulise, pe jos, pana la Petrestii de Sus numai ca sa vezi niste tablouri! Zau, ca esti nebun! Toata admiratia mea, Zamfire!
Zamfir POP
17 octombrie 2011
# Mariana: Ne-ai prins: într-adevăr, NU ne-am dus, cu Ulise, pe jos, pana la Petrestii de Sus NUMAI ca sa vedem niste tablouri!
Ne-am dus şi
– ca să scriem despre drumul domnilor,
– şi ca să mai vedem o dată Cheile Turzii,
– şi ca sî-l salutăm pe Dr. în mici Berăianu (dar, nu l-am găsit!),
– şi ca să mâncăm nişte struguri şi gutui şi nişte prune şi nişte mure pălite de brumă, …
Dana
17 octombrie 2011
Iti multumesc din nou pentru efortul facut de a fi prezent la aceasta manifestare culturala pe care am organizat-o la Petrestii de Sus, si pentru relatarea ei!
O precizare: la manifestare au fost prezenti cu lucrari 18 artisti. Daca la prima editie au fost 11, pentru ca Florin Maier si-a anuntat prezenta mult dupa ce am solicitat confirmarile pentru a face afisele si cataloagele de expozitie, acum s-a anuntat ca va trimite lucrari, chiar daca nu nu poate veni, Ovidiu Tabara. De aceea nu se afla numele lui inscris pe materialele de expozitie.
In schimb nu au mai ajuns: Mircea Ardeleanu si Carmen Belean (carora li s-a stricat masina pe drum si s-au oprit la un service), Maria Moldova si Iudita Pelea (ultima plecata din Turda pentru a organiza cursul de desen cu emisfera stanga). Prezenti fizic la eveniment cu fost 10 artisti- expozanti.
Zamfir POP
17 octombrie 2011
# Dana: Îţi mulţumesc din nou pentru precizări. Nu am considerat foarte necesar să vin cu astfel de exactităţi, ci, am consemnat mai mult partea emoţională a întâmplării. Acum, cei care citesc postarea mea şi comentariul tău, au întregul document.
În privinţa mulţumirilor sau a efortului … nu este cazul. Plăcerea a fost de partea … noastră!
Irina Popa
17 octombrie 2011
:)) luptătorilor!
iar de Ulise ce să mai zic?! el e porte – bonheur-ul tău 🙂
Zamfir POP
17 octombrie 2011
# Irina Popa: Cât mai putem …
Irina Popa
17 octombrie 2011
văzut multe poze frumoase în album
şi pe grozavul de Ulise 🙂
Zamfir POP
17 octombrie 2011
# Irina Popa: Ca să ajungem la Petreştii de Sus, am mers cale de cinci ceasuri. Ne-a cam bătut vântul, aşa cu nu ne-am supărat că ne-a cam bătut şi Soarele. La întoarcere, ne-a adus – cu maşina – o artistă care l-a recunoscut pe Ulise pentru că-l ştia … de pe internet! Noroc că eram şi eu pe-aproape.
Mihai
17 octombrie 2011
Felicitari organizatoarei
Zamfir POP
17 octombrie 2011
# Mihai: Merită! Voi transmite.